Septembrie 2007  →  Decembrie 2011

Mulțumim pentru citire!

am aflat azi

26 Sep 2007 — Luciana Petroiu

sau ieri..sau zilele trecute..de Vienna Music Film Festival. sta postat fix in piata ateneului, printre scaune de plastic si papusi din hartie, babe telepatice si flori de o frumusete clasica. nimic spectaculos. poate doar gardul. a..si tinerii care se dau cu trotineta pe ritmuri de vals (jur ca respectau acest aspect). mai e ambulanta fericita ca face de garda intr-un loc unde sigur nu e nevoie de ea..si din nou scaunele de plastic, pe"manerele" carora iti e jena sa iti intinzi mainile, caci oamenii astia sunt aia care se duc la opera sa asculte orchestre adevarate, nu stau ca mine, ca la bar si nu asculta bach in mp3-uri. am intrat timid in spatiul ingradit si am observat doua sectiuni: cea cu scaunele de plastic, albe, pe care motaie cuplurile trecute si prin alte piete, cele ale vietii, sau unde latra cainii frumos tesalati stand in bratele cucoanelor care nu’s nici prea si nici foarte, si cea cu banchete, bauturi si mancare, ca la orice concert de duzina. lipsesc micii impachetati frumos in hartie de calitate, serviti de chelneri in frac. sincer, nu stiu daca exista chelneri in frac, dar eu nu sunt bine crescuta, ca sa am idee despre lucrurile astea. eu stiu lucruri simple, cum ar fi ca oamenii astia de la vienna music film festival sunt oameni care se spala cu apa de ploaie. nu’s aia care platesc bani buni pentru concertele serioase, ca le-ar fi nu stiu cum sa stea cot la cot cu pustimea care vine aici inainte sa fie deschise barurile, nu’s nici din aia care nu stiu nimic despre muzica asta. sunt fie tinerii fara bani sau fara o atitudine de soiul asta atat de inaltator, fie aia care is prea grosieri ca sa intre in Ateneu de adevaratelea, sau, s-o spunem pe bune, mosi cocalari! nu intrasem bine, eram in zona aia care desparte cele doua sectoare si ma oprisem sa vanez niste locuri, si ma bate o grasa uracioasa (ma trage de cot mai exact), fiiindca ii stateam in fata. jur ca nu am apucat sa stau in fata ei mai mult de 3 secunde si jur ca nu avea ce vedea pe scena! dirijorul VORBEA, si nu e nevoie sa vezi un om, ca sa intelegi ce spune. imi venea sa-i sugerez o mica schema de reconfigurare a figurii..am inghitit nodul si am uitat pentru ce am venit, m-am asezat cu dezgust si am uitat sa ascult. atunci am vazut trotinetele si ambulanta. atunci am vazut tinerii cu tricouri negre si am uitat ca nu’s nici eu imbracata ca atare. atunci mi-am amintit ca suntem intr-o piata si nu ezitam sa ne purtam ca atare. atunci m-am ridicat cu ochii la cerul rece si intunecat si am luat-o usor catre ateneu, sa stau cu fundu’ pe-o treapta si sa ascult muzica. m-am intors mai tarziu, cand plecase baba (am cautat-o). era proiectie de film. tot o orchestra in concert. si in film erau multe flori. flori adevarate, nu chestii de pe camp, ca in piata noastra.
exista un soi de arcada de metal imbracata in flori albe si galbene, multe, si cand treci pe sub ea, te simti o printesa. pentru asta merita sa ma intorc. in rest, prefer concertele cu pustoaice pline de hormoni, care inteleg pozitia fizica a unui om care cauta un loc: evident, nu va ramane acolo.