Prolog 7

Postat pe 16 Mar 2008 la 10:39 în Personal

Pentru că șapte este un număr biblic, am să aberez puțin pe tema religiei. În primul rând nu văd legătura dintre un zeu, “Dumnezeu” în zilele noastre, și religii; are vreo legatură existența acestuia cu ideile promovate de o anumită religie? Trebuie să fim botezați la naștere? sau atunci când dorim noi și în interiorul unei religii care are aceleași valori cu ale noastre. Răspunsul meu la aceste două întrebări este nu.

Sunt de acord cu studiul religiei în cadrul școlii, dar nu numai a uneiai, ci a tuturor. Izolarea nu ne aduce nici un beneficiu, chiar dacă suntem creștini, musulmani, atei sau nereligioși, toți suntem oameni. Filozoful Dan Dennett face o analiză extraordinară despre evoluția religiilor și le compară cu alte fenomene naturale. În mare parte sunt de acord cu el, dar totuși cred că la un moment dat în viață trebuie să te decizi dacă vrei sau nu să faci parte dintr-o religie.

S-a nimerit ca astăzi să fie Duminică și să joace Steaua București cu Unirea Urziceni; iar eu mă duc la meci și sper ca Dumnezeu să țină cu steliștii :)

3 răspunsuri pentru 'Prolog 7'

Subscrie la comentarii cu RSS sau TrackBack la 'Prolog 7'.

  1. pixel

    Mar 16 2008 la 18:21

    Religie(ortodoxă) in şcoli se face iar dacă eşti de altă religie poţi să faci la Biserică (cea de care aparţii)

  2. Lucian Marin

    Mar 16 2008 la 18:31

    Adică te duci şi faci ora de religie la biserică? Notarea cine o face în cazul acesta?

    Mi se pare ciudat pentru că, dacă sunt catolic şi vreau să învăţ despre ortodoxism n-am nici cea mai mică şansă.

  3. pixel

    Mar 18 2008 la 7:56

    Notarea o face cel ce predă la ora de religie, dacă vrei să înveţi despre ortodoxism google e prietenul tau ;)) oricum poţi participa şi la orele de religie de la şcoală într-un fel sunt obligaţi să te ţină şi la şcoala în timpul orei de religie, chiar dacă eşti de altă religie.

Spune-ţi opinia