Mult, liber, aiurit, turbat, pe vine.
7 zile de bullshit ungar. smiley face.

A fost Tarja Turunen acum 2 luni si jumatate la Sala Palatului cu noua micuta trupa de metal simfonic. Fericita in adancul sufletului si dornica sa cante in fata unei sali valoroase prin prezenta mai degraba decat prin capacitate..Tarja e inconjurata de colegi de trupa muncitori si care o adora, rolul de diva in pantaloni fiind unul cultivat cu putin succes in ultimii ani impreuna cu Nightwish. Cand s-o-mpartit pamantu’, Tarja a ramas cu publicul inteligent si Nightwish cu gagicile indragostite de Tuomas Holopainen. Dupa 3 ani de la ruptura, lucrurile inca se aseaza pentru micuta finlandeza. Cel mai important lucru este starea ei de pe scena, unica fara echivoc.

Despre B’estFest numai de bine, in afara de ploaia care a ucis ucigasii:). Lucrurile au mers cursiv, cum era de asteptat pentru un eveniment ajuns la a 3-a editie sub aceasta forma. Bugetul restrans s-a facut simtit prin pretul biletului, politica de exit a organizatorului, play-list-ul si dispunerea acestuia, spatiul de desfasurare si service-ul implementat. Ce pot spune este ca Moby a avut un sunet impecabil, Santana a fost sub asteptari, Motorhead rulled, Manowar went down…

Dupa asta am plecat catre Sibiu, doornica sa vad Tristania vineri seara! Ora tarzie la care am parasit orasul si traficul usor aglomerat a facut sa ajung in Sibiu la 12:00. Tristania zaceau pe undeva la ora ‘ceea:). So, am ramas in buzunar cu un abonament pe care urma sa il utilizez o singura zi: sambata, 18 iulie, cap de afis: Nightwish. Pentru 160 lei, am concluzionat ca daca unii au meri in livada, altii au cuiburi de pasari la ferestre, Nightwish o are pe Anette Olzon, o gradina zoologica turbata intr-o femeie blonda trecuta de 37. Daca in urma cu 4 ani rolul lui Marco ca vocal era sa schimbe tenta dramatica a Tarjei, acum pur si simplu, trebuie sa se auda cineva cantand! Fiindca Anette isi foloseste carisma prin dans si comunicare orala cu publicul. Sa spunem ca a fost mai bine decat ce auzi pe YouTube.

Cine merge la Sziget?

Ce faci pe 17 iunie?
Dupa 15 ani si 2.000.000 euro se deschide Teatrul de Vara din Herastrau, ce va gazdui Gogol Bordello. O deschidere marca tiganeasca autohtona. Taraf des Haidouks, cea mai desteapta forma de a face cunoscuta cultura unei minoritati aruncate in gropile de gunoi ale oraselor Romaniei. Taraful Haiducilor sunt aia care canta Bartok la tambal si acordeon, care stiu franceza mai bine decat romana si care se bat pe umar cu Johnny Depp. In urma cu cateva zile, s-a anuntat schimbarea locatiei Gogol Bordello de la Arenele Romane la Teatrul de Vara Herastrau. Pentru ca Taraf des Haidouks concerteaza in Romania 1 data pe an. Si pentru cunoscatori asta e foarte putin.
Ajde Jano! (East meets East, Nigel Kennedy & Kroke Band)

Hello, Romania!
Un inceput de vara usor deviat.
Un Bucharest Rock Arena cu un cap de afis care nu stie unde se afla Romania. Mii de fani dezamagiti ce si-au eliberat frustrarea energia fix in teasta celor care le-au vandut fericirea. O plasa de zile mari demascata prea devreme. Bineinteles ca partenerul roman nu a stiut nimic…in mod ciudat, desi naivitatea nu implica prudenta, aceasta a existat sub forma a numai 10.000 € virati in conturile partenerului israelian. Bineinteles ca dintr-un parteneriat romano-israelian a pierdut al treilea jucator. O teapa de zile mari care a lasat o umbra fada deasupra One-Event si a TicketPoint/Diverta. Atat.
Un Depeche Mode cu constipatie, anulato-suspendato-amanat pentru iulie sau septembrie. Un E-Magic cu strategie plina, completa, atent construita.
In program:
Un B’estfest cu play-list-uri bunicele si o Madonna prinsa sub mici suspiciuni (si-a rupt ceva? Isi amana concertul?).
Intre timp:
Do u have manele music? No..where do I find it? On the street..everywhere..Really?..Thank you so much!
What kind the music is this? Hip-hop..Huh?..Eminem?..Yeah!!..That kind.. Wich is better: this one or this one?
What kind of music do they play? It’s folk…Aaaah..popular music..No..Ah..do they use only guitars?..I don’t think so..
Aaa..cine canta la “The spirit of Pink Floyd”?..Trupa care se numeste The Spirit of Pink Floyd..Aa..ma gandeam eu ca nu are cum sa vina Dave Gilmour sa cante in Romania..Ha-ha.
Hai, mah, zi-i ca vrei bilete la tipa care a cantat la Nightwish..Tarja Turunen..Da, aia!!
In the end, every person in the world wants voice and dignity and every person deserves them.
And nothing else matters.
ps: free karting in baneasa parking:)

o carte usoara pe care s-o citesti in pauza de cafea si in pauza de dupa. soni e sinucigasa dintre noi care se ascunde de rau in spatele unui rau mai mare, cu ajutorul hipnozei. ma cheama soni, am 26 de ani si am cancer la stomac. fiindca mai am 6 luni de trait, o garsoniera in proprietate si destui bani in conturi pentru aceasta perioada, m-am hotarat sa demisionez si sa devin curva. pana la sfarsitul cartii, mi-au iesit toate foarte bine. aplicand ce am invatat din adaptation, fac un final reusit, ca sa uiti restul. ma indragostesc nebuneste de un tip cu sida. apoi aflu ca am fost hipnotizata. nu am cancer. nu am avut niciodata. shit happens when you’re part naked. have some more.

Acum, tot pe oi au rămas, că e ţara maaaare şi e oi multe. Numai că preţul lânii a scăzut atât de mult, încât australienii albi au probleme din cauza costurilor de producţie. În paralel, au de suferit şi crescătorii de vite, şi cultivatorii de grâu.
Cam aşa a apărut turismul rural în Australia. Din nevoie! Cum apar mai toate lucrurile pe lumea asta. Turiştii vin să vadă animale altfel decât în enciclopedii vizuale, iar fermierii valorifică potenţialul turistic al fermelor care se întind adeseori pe suprafeţe mai mari de 13.000 kmp. În tot acest timp, australienii negri (aborigenii), stau în rezervaţii şi vânează ca acum 400 de ani, când nu le tulbura nimeni liniştea. Cei care nu s-au adaptat colonizării, au ajuns alcoolici şi criminali. Nu aş merge în Australia, de frică să nu rămân fără combustibil între 2 localităţi. Aş merge pentru Marea Barieră de Corali. Dar cât de banal..

B’estFest 2008, un festival cu multe nume pe multe afişe, grăbit şi dezordonat ca o maşină de tuns iarba.
4 iulie: Alanis e învinsă de apropierea nopţii şi se lasă pradă somnolentei. Cypress Hill adună public curat. Eu adorm pe un genunchi străin. Mă trezesc având în faţă o parcare plină de pahare de plastic remodelate şi o scenă Dacia singuratică. Silent Disco atrage publicul ca un magnet sperios. Solistul OCS e prea mic de înălţime. Mă cert violent cu genunchiul şi urăsc două brunete. Am înţeles că Unkle rulled.

5 iulie: Ascult The Mood live. Sună foarte bine. Un stil curat britanic. Manics îşi fac treaba admirabil.

6 iulie: Sunrise Avenue au început frumos, dar nu am rămas să-i vad, fiindcă am uitat că sunt finlandezi. Manu Chao face un spectacol mai dinamic decât Furtado. Foarte bine.

Aftershock : Nu ştiu, puii mei. Am făcut tabele timp de 8 ore, şi mi-a plăcut. Am ieşit 6 minute să văd atmosfera Primal Fear şi a fost mai mult decât aşteptam. Ce public frumos şi cât de beat! Cel mai prost e că la sfârşitul zilei un idiot foloseşte lapul de care am eu nevoie şi mă simt prost să-i spun că mai am de lucru şi faptul că îşi verifică mailul fix atunci şi acolo nu mă ajută. Ne îmbrăţişăm la plecare. Sper să ne vedem la Metallica. O senzaţie strenie de inutilitate. Mă hotărăsc să renunţ la ostilitatea cu care mă ţin legată de scaun să termin treaba. Nu merită efortul. Mai îmbrăţişez câteva persoane, mai mult tipi, că fetele mă urăsc. Hai naibii acasă, unde e somnul cald.

Metallica: Ce de ploaie într-o singură zi. Nu purta top mulat într-o zi în care nu ai verificat starea vremii. Adina e suspicioasă. E sigură că topul meu e acolo doar pentru că e concert rock. Protestez râzând. Bineînţeles că nu.. Creaţa îşi dă cu părerea că trebuia să primim tricouri ; spre exemplu, eu nu pot să lucrez în topul ăla. Jes, you think?! Jandarmii au aceeaşi părere. Bine că toarnă! Pun pelerina. Un rotunjor adorabil mă roagă să-i vând pelerina. Fratele meu, dacă ai şti ce bucată mică de top e sub pelerina asta, ţi-ai face cruce şi mi-ai da şi sacul tău de gunoi. Zip it! Un concert profesionist. Sunet foarte bun, prestaţie generoasa, un ecran deştept în spatele scenei..fă maraton în youtube, că eu nu folosesc cuvinte potrivite să descrie Metallica în concert. Păcat că a plouat.

Lenny Kravitz: Nu ştiu, nu ascult. Am făcut cadou invitaţiile. Voi merge în Rai pentru asta. Am dormit pe un genunchi de Adina. A ieşit bine concertul, publicul a fost încântat şi…a fost drăguţ.

Iron Maiden: Azi am avut chef de treabă. În sfârşit. Dar e pe timpi. Până vine pinguinul. După aia, în public, sugarcube, la VIP, unde îţi e locul! M-a încântat trupa asta, deşi nu e genul meu, dar mi-a plăcut că am stat mult în public pe gazon, singură. Mi-am amintit cum e să fii spectator. Dar e mai mişto să nu fii. Îţi mulţumesc, Dan, pentru că ai furat pentru noi: pizza, chips, kiwi, cola, bere, portocale mici care semănau cu mandarinele..şi pentru că îmi săruţi mâna! The Mood au făcut deschiderea.

Munte. 7 zile de dormit în cabană şi de mâncat, un traseu amărât, frică de urs pe parcurs.

În Bucureşti, cald. Maraton de filme. Am renunţat la Stufstock 6. Îmi pare puţin rău.
Ascultă.

*