De cand nu am mai scris si inca 15 zile pana la Craciun. nu voi umbla precum musculitele de otet pe strazile astea deocheate dupa cadouri. daca ma vrea cineva, ma ofer in dar. ma gasiti in herculane, singura intr-un 2 stele, vechi, prafuit, murdar, mirosind a sulf. voi zambi copilareste in seara de ajun, cand va ninge si cand voi pune un glob intr-un brad care sta pe picioarele lui. iau o carte si un rucsac si merg sa dorm 7 zile, sub doua paturi pline de pureci, cu parul ravasit si gandurile aiurea. pana atunci, vanez concertele de colinde. pe cel de la Patriarhie era practic nesimtit de imposibil sa-l prind. curtea era plina de adolescenti dorindu-si sa invete mersul pe mare in picioare, in timp ce aula pariez ca era plina de popi. life suks si v-am mai spus asta..ma resemnez usor incantata si o iau agale catre casa radio. am mai fost acolo, cu 4 zurbagii si m-am simtit grozav. acustica e buna, 2 au adormit, 2 s-au plictisit.

“-De la ce facultati sunteti, mama?
- Geografie, Litere..
- Foarte cuminti ati fost! Sa ma veniti! Daca erau aia din Politehnica…”

oi, oi, oi…acum e ziua internationala a cantului coral si va trebui sa aplaudam incantati copiii care exerseaza dupa orele de scoala si salariatii care merg la repetitii dupa orele de serviciu. adoram dirijorii! sunt ..de-a dreptul…pur si simplu…mancaciosi!

Intrarea la Casa Radio e libera pentru studenti..si ne putem lasa hainele la garderoba naftalinicioasa…life is good.

discuri rotative urlatoare, intre jazz romanesc si solouri de chitara extravagante. am facut ca de obicei. ne vedem la eroilor la metrou, il gasim pe doctorul lister si gasim si intrarea pe cotroceni. asteptam cu rabdare sa vina tehnicul cu bilete. e frig si jandarmii ne indeparteaza ca pe cainii vagabonzi. uite-i si pe cei de la cargo. se invart frunzele de toamna in jurul nostru, trece si un tehnic care vrea sa ne vanda un bilet cu 200 ron, si alora de langa noi cu 100. life sucks. incepe concertul, ca doar nu era sa ne astepte si astia. vine tiganul si propune 800 ron ptr 3 magicieni care vor sa vada cea mai zgomotoasa trupa din istorie, asa cum spune unul dintre ei. pleaca tiganul si ne cere sa il asteptam. ne invinetim de-a dreptul in asteptarea tiganului si apare Muma Padurii sub forma explicit de plastica a altui tigan, ceva mai mare si care pare mai ferm. nu ne spune pretul, dar ne pune obligatoriu bratarile pe maini. daca ar fi fost nevoie sa fie in stomac, jur ca ne-ar fi obligat sa le inghitim. repede. repede il urmam si calcam pe trotuare ude si tomnatice si radem fara control, de parca insasi Alba-ca-Zapada ar fi pus mana pe microfon. ne agata un organizator la intrare si il evitam usor. cu delicatete. dar sunt rapizi. ne inconjoara vulcanic si ne cer explicatii. avem bilete? bineinteles. unde sunt? la prietenii nostri, care sunt pe stadion deja. sunati-i. e zgomot, tu chiar crezi ca vor auzi? dati-le un sms. ok. (“ghinion?” catre magician). magicianul zice ca suna si el, il suna pe un anume razvan. ma gandesc de unde a scos atat de natural prenumele. vreun cunoscut cu o prezenta activa in viata sa. imi suna telefonul in buzunar. de 3 ori. ma simt razvan. negociere de cca 8-10 min intre tigan, organizator si magician. tiganul nu stie cum sa faca sa scape de organizator si sa-si ia banii. organizatorul nu stie cum sa faca sa ne dea afara. sau, mai bine zis, cum sa isi scoata si el ceva din tolba magica a Mumei. plus ca e un superior langa el. magicienii nu stiu cum sa-i lase pe amandoi acolo si sa fuga pe stadion. organizatorul isi calca pe inima sau se lasa intimidat de felul natural in care il asteptam pe razvan si ne cere sa recunoastem ca nu avem bilete. magicianul preia cuvantul. nu intervin, fiindca asa e bine. in plus, imi e greata. nu stiu ce a urmat. stiu ca am ajuns pe stadion. Muma si-a luat banii. organizatorul cel pitic si-a gasit probabil alte victime. ma gandesc cu tristete ca puteam sa fac voluntariat la eveniment si sa evit situatia. dupa 3 piese, inca nu am trecut peste incident si nu ma pot concentra. oamenii sunt prea normali pentru un concert Deep Purple. nu’s batrani. nu’s nici macar rockeri. sunt..inestetic de normali. inca putina tristete intr-o zi proasta de-a dreptul. fac pe patinatoarea si parca ma simt putin mai bine. observ spre sfarsit ca Scufita Rosie s-a simtit bine si se bucura ca am intrat. a primit si un afis cool de tot. imi spune clipind des ca vin helloween in agronomie. pe 19. mi se urca fiori pe sira spinarii. nu toti. numai cativa. observ spre final un grup de petrecareti anonimi care nu se cunosc intre ei si care danseaza ca nebunii. just love them.

Concertul Deep Purple de pe Stadionul Cotroceni de aseara nu a fost extraordinar. Am ascultat “Ciocarlia” si urlam cu totii de uimire. Deep Purple au invatat “Ciocarlia” pentru noi. Solo-urile de chitara au fost de calitate si cele ale tobosarului la fel. Au existat cel putin 5 intreruperi ale sunetului pe stadion. In timpul concertului. La final, m-am trezit cu nasul in parul Narcisei Suciu care pasea normal (cum altfel?) pe niste saboti incredibil de rosii.

Scorpionii, Vineri, 9 noiembrie, Sibiu, free entrance. pls, go:)
“White dove” e una dintre cele 10 piese pe care le-am avut prima data in primul pc. alaturi de “Say you, say me”, “Wonderful world”, “Still got the blues”..si, evident, inca 6, pe care nu le mai retin.
cautati “Send me an angel” cu orchestra. sau cautati-ma pe mine:)
nota: Scufita Rosie zice ca s-a reprogramat, pe 10.

fuck usa.
fuck clinton.
fuck nato.
asta-i gara mea.
nu am intrat la pink martini, din varii motive, such as:
- looks like pompierul e in concediu..:(
- sifonul, prietenul pompierului, nu era disponibil
- emagic face treaba buna si promoveaza cu spor accesul la evenimente exclusiv folosind un bilet, pe post de covor. mai ceva ca alladin.
ne-am intors de la sala palatului cu privirea in pamant. ca dupa Inviere. am cautat repede in cutiutele de pe umeri si am gasit un concert in parcul crangasi (da, ala frumos de langa lacul morii, unde sunt ingropati leprosii). am prins gandul matei pentru 2 piese juma’. si prezentatoarea spunand tare, ASCUTIT, si repede textul, ca sa nu plecam toti fara sa stim cine au fost sponsorii. multumim si noi primariei sectorului 6. dupa aia, au aparut dungile alea colorate atat de specifice tvr, si puricii deliciosi aferenti. mie personal, mi s-au parut si jucausi. dupa aia ne-am dus acasa si am dormit pana a 2-a zi la ora 10. k la 11 trebuia sa vina rds.
yo nu caut articole despre cum a fost la pink martini, k ma oftic. da’ sunt articole.
deep purple is next, God help us:)
am net.

acum, ca tot s-a deschis purple-ul in universitatii. acum, ca tot sunt 0 grade dimineata, si e numai bine de stat pe stadion. acum, ca bate vantul si distorsioneaza sunetele si uiti sa intelegi unde-s lipsurile si care-s gaurile. atentie mare, va fi o recrutare de voluntari, asa ca daca nu mergeti pe ideea bisnitarilor, ca altii, si aveti chef de munca rasplatita prin prezenta gratis pe cotroceni, cascati urechile in vantul asta batjocoritor. am avut si eu un slab impuls sa fiu printre cei ce vor purta tricouri hidoase peste geaca pe care e adevarat ca nu scrie: “voluntar”, dar e ca si cum ar scrie. oricum, ti se citeste pe fata.
pentru aia care spun sus si tare ca led zeppelin a fost in ro: va inselati. a fost numai plant. stiu, ca am fost una din aia cu tricou.
31 octombrie. miercuri. intre 4 si 13 grade. partial soare. 19:00.
ma inclin. si raman acolo.

iti iei prietenul cel mai bun si te duci acolo, in locul unde ies scantei din corzi de chitara. gasesti locul usor, caci tu esti unul din aia care vin dupa mirosul sunetelor, te uiti luuung la jandarmi, zambesti ironic cand unul dintre ei te invita politicos sa “poftesti la spectacol”..traversezi regulamentar (e politie in intersectie) si te asezi cum numai tu stii cu fundul pe trepte, in fara Bisericii Casin si stai. stai si asculti oamenii cum intra si nu se mai termina. stai si asculti povesti despre pustoaice care fumeaza pe terasa, cu spatele la balcon, sa nu le vada bunica. am aflat ca in asemenea cazuri, bricheta trebuie tinuta aproape de patura, pentru a fi ascunsa usor si ca intre doua fete exista mereu o cutie cu si ulterior de bere, in care va trona, mai tarziu, scrumul. intre timp, are loc si concertul care deschide seara Muse din Bucuresti. si printre mii de imagini care iti vin in minte despre cum se simt aia care au bilete, apare si Dumnezeu (motule…:) ) sub forma unei chestii de 1,5 m, care vinde bilete de 20 ron (el le-a obtinut free), in sectorul b (who gives a shit ’bout that?). faci schimbul si te grabesti catre intrarea principala, unde fluxul de spectatori se oprise. e bine asa, e ca si cum te-ar fi asteptat pe tine sa inceapa. ranjesti si tu haotic..puii mei, eu am dat 20 ron pe un bilet care costa 45, si o s stau in sectorul a, unde biletele costa 65….so…tribut alora care asteapta.
intri frumos, apreciezi in liniste ca gazonul e acoperit de material plastic, sa nu fie distrus de zecile de perechi de incaltaminte topaitoare.
ne postam relaxate si multumite acolo, in fata scenei, lateral stanga. suntem prea mici de inaltime pentru concertele astea, asa ca mai aruncam un ochi pe ecran:D. here they are.

isterie nevinovata si nedirectionata. englezi in dungi care mananca microfoane si se lovesc de difuzoare, baterie transparenta, o atmosfera in care te asfixiezi cu sunet si in care inchizi ochii si simti cum iti tremura jeasii, fara sa iti fie frig si fara sa ai emotii puternice. pamantul vibreaza si urla.

e ca si cum ai fi in plin proces de drogare. fara drog. e hipnotizant si alarmant. muse

ma inclin

azi, radio 3 net emite pentru Motul. fiindca azi, Motul isi sarbatoreste ziua de nastere. nu aici, cu noi, ci sus, cu Dumnezeu, intr-un mod prietenos si lipsit de precautii. azi are Motul 64 de ani. slava Cerului ca e nemuritor!

dati play pe clip. minunati-va. apoi luati-va un rucsac cu o carte si haidem pe universitate, sa privim ce altii nu pot. va astept la metrou. va conduc pana sus. va las acolo sa zburati singuri. daca aveti ganduri de sinucidere, va arat ca faptul in sine e mai simplu decat va puteti imagina. e lipsit de complexitate, insa. asa ca limitati-va la a face lucruri normale, dar pline de sens. haideti pe universitate. e cald si e bine. cartea sa fie buna.
bush nu a ajuns inca in ro, dar speram cu totii. n-o sa ne miscam noi fundurile dupa ei in concerte, ca nu face parte din mentalitatea autohtona. ne plangem ca nu vin ei la noi. si daca ar veni, ne-am plange de pretul biletelor. si daca am cumpara bilete, ne-am plange de organizare. si in felul acesta am uita de concert. eu as da parai sa-mi zica that beautiful animal (care se numeste solist, in mod generic; gavin rossdale in particular): “you don’t know how fucking good you look.”
bush nu mai exista. nici institute, sora mai mica. gavin s-a vrut solo. a facut un copil.
deci e liber la plangere.