Bliss a fost primul wallpaper din categoria sa, introdus, pentru prima dată în Windows XP, de Microsoft în 2001. Nu a fost un wallpaper oarecare, a fost folosit în campania de marketing pentru a promova sistemul de operare. Ca urmare, a devenit un simbol, un „icon” cum spun americanii.

Wallpaper-ele pot consta în orice imagine ce poate fi afișată pe fundalul unui monitor. Un wallpaper de o calitate bună trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să ofere un mediu plăcut utilizatorului, să aibe un contrast destul de mare pentru iconițele și textul alb ce le denumesc, o paletă de culori bine definită și să denote un simț artistic.

În 2003 apare prima versiune alfa a noului sistem de operare a giganticului din Redmond. Poartă ca nume de cod Longhorn, numele unui oraș din Statele Unite. Imaginea standard Bliss este schimbată, iar pe majoritatea forumurilor omenii își pun aceeași întrebare, care este noua direcție a Microsoft? Toți se așteptau ca wallpaper-ul să fie tot o fotografie din natură dar într-o variantă îmbunătățită. Această imagine mult dorită de utilizatori nu a venit decât foarte târziu de la Microsoft pentru o campanie de promovare a Windows Media Center și Windows XP Tablet. Wallpaperul s-a numit Energy Bliss și a fost distribuit împreună cu tema Energy Blue.

Bliss în stânga, iar Energy Bliss în dreapta.

După anunțarea Longhorn-ului s-a încercat imatarea Bliss-ului. americanpsycho realiza de ceva timp wallpaper-uri ce imitau peisajele din natură. Una dintre aceste imagini, Where Are You Going, a semănat extraordinar de mult cu cea din Windows XP dar avea în plus un pom. VStaylor un individ ce se ocupa cu customizarea UI-ului din sistemul de operare aparținând Microsoft, a modificat imaginea, renunțând la pom și a publicat-o sub numele de Longhorn Bliss. Această imagine a avut un real succes pe internet, downloadată de sute de mii de ori, văzută personal de mine într-una din pliantele de la Metro (da, în România) și în cele din urmă a aparut împreună cu o temă oferită de Microsoft Danemarca.

Lognhorn Bliss în stânga, iar Where Are You Going în dreapta.

Eu am început să recreez Bliss-ul după ce am văzut fotografii de stoc foarte asemănătoare pe site-ul SXC.hu; unii chiar credeau că au legătură cu varianta originală. Am început prima dată să o modific în Sunset Bliss, dar nu mi-a plăcut rezultatul. Apoi în Waiting For Sunset unde am fost mulțumit de rezultat, nu doar eu, ci și cei de pe Customize.org unde a fost Featured Artwork. A doua imagine din serie, Sunset Bliss II, s-a bucurat de un success extraodinar, downladată în total de sute de mii de ori de pe deviantART, Customize.org și Gnome Art, iar pentru o periodă de timp a fost distribuită împreună cu Luna Element.

Waiting For Sunset, Sunset Bliss II și Strange World II.

Concomitent cu mine, KoL, sau pe numele lui real Javier Ocasio, a început propia serie de imagini „bliss”. Fotografia cu iarba a apărut în creaţiile sale la o săptămână după ce a apărut într-ale mele, mai precis în Strange World II. Amândoi activam pe forumurile Neowin și WinMatrix, de acolo pornise totul. El a continuat să facă ceea ce făcea și atunci, iar eu am descoperit… mai bine nu vă spun ce am descoperit, dar asta până data viitoare.

Acum, tot pe oi au rămas, că e ţara maaaare şi e oi multe. Numai că preţul lânii a scăzut atât de mult, încât australienii albi au probleme din cauza costurilor de producţie. În paralel, au de suferit şi crescătorii de vite, şi cultivatorii de grâu.
Cam aşa a apărut turismul rural în Australia. Din nevoie! Cum apar mai toate lucrurile pe lumea asta. Turiştii vin să vadă animale altfel decât în enciclopedii vizuale, iar fermierii valorifică potenţialul turistic al fermelor care se întind adeseori pe suprafeţe mai mari de 13.000 kmp. În tot acest timp, australienii negri (aborigenii), stau în rezervaţii şi vânează ca acum 400 de ani, când nu le tulbura nimeni liniştea. Cei care nu s-au adaptat colonizării, au ajuns alcoolici şi criminali. Nu aş merge în Australia, de frică să nu rămân fără combustibil între 2 localităţi. Aş merge pentru Marea Barieră de Corali. Dar cât de banal..

Apple a lansat astăzi noile MacBook-uri. N-am să înșir toate noutățile și îmbunătățirile aduse noii generații de notebook-uri pentru că aceste detalii sunt pe siteul oficial pentru MacBook Pro, MacBook, respectiv MacBook Air.

Minusuri și alte probleme:

• Echipa de marketing crede că noul MacBook e un MacBook Pro mini, ceea ce e grav. E chiar invers, Pro-ul a devenit un MacBook imens care își justifică greu prețul.
• Modelul de 2.0 GHz ($1299) nu are tastatura iluminată. Chiar așa dificil/costisitor era de implementat asta pentru toata gama de laptopuri?
• Un amânunt care nu este publicat de Apple este acela legat de temperatura la care ajunge CPU-ul/GPU-ul. Am un MBP care după 20 de minute de video transcoding nu-l mai poți atinge (60 °C), în jocuri mai grav (70 °C). Aluminiul disipă căldura repede, dar se încălzește la fel de repede.
• Touchpad-ul e prea mare și asta va crea probleme. Din greșeală, e posibil ca atunci când folosești tastele centrale să atingi touchpad-ul și astfel vei muta poziția cursorului pe ecran.
• Tot legat de touchpad, lipsa unui buton va îngreuna folosirea right click-ului. Pentru necunoscători trebuie să ții 2 degete lipite pe touchpad, iar cu al 3-lea faci click pe buton, care acum va fi touchpad-ul însuși.
• Pentru că au ales să producă placa de bază in-house, MacBook Pro-urile nu se vor bucura de Hybrid SLI și GeForce Boost. Mai precis se va folosi doar una dintre cele 2 placi grafice, nu ambele în același timp.

Cu această ocazie Apple a mai lansat și LED Cinema Display de 24-inch la prețul de $899. Spre uimirea mea nu înțeleg de ce monitorul nu este multi-touch. Au lăsat o oportunitate unică pentru Microsoft cu Windows 7 (da, „7” este numele oficial, am sursele mele) să preia din nou ștafeta cu această tehnologie.

N-am mai scris de mult timp despre un film, iar cel de față chiar mi-a plăcut. Aduce cu The Man from Earth, dar există o diferență între ele, care ar trebui să fie destul de evidentă în cazul în care le vedeți pe amândouă. Radha Mitchell a jucat fantastic, mai bine decât în Phone Booth, un film cu o poveste simetrică în care rolul interpretat aici de Luke Wilson era jucat de Colin Farrell. Am speranța — la fel ca personajul din film, Esperanza — că o să vă placă.

Trailer (Apple) – IMDB – Imagine de pe IMDB

Se pare că demo-ul pentru PC a apărut de ceva vreme. L-am încercat și eu azi în VMware Fusion. Spre uimirea mea s-a mișcat binișor la detalii minime, chiar prompt, mi-a plăcut. Ar trebui să fie cel mai bun joc al seriei (referire la FIFA 99), au schimbat din nou controlul și cred că iar nu o să avem parte de echipe românești. Asta e, oricum nu puteam juca cu Bănel Nicoliță; juca de unul singur. Apropo, se lansează pe 3 octombrie.

§

Incă una de la Radu pentru fanii dinamoviști și rapidiști, UEFA Cup se va numi UEFA Europa League începând cu sezonul 2009/10.

— “Câte restanțe ai? Câte restanțe ai? Câte restanțe ai? Câte restanțe ai?”
— “Cât de dobitoc ești? Cât de dobitoc ești? Cât de dobitoc ești? Vezi cât de enervant poate fi?”

§

La Springtime un cheeseburger se prepară în aproximativ 10 minute. La shaormerie, o shaorma e gata în 30 de secunde chiar și atunci când stai la coadă. Ai dreptate, nu mă refer la cea de la Dristor.

§

Mă surprinde modul în care noi analizăm fenomenul numit fizică (e intenționat un pleonasm). Adică, dintotdeauna s-a încercat reverse engineering-ul la tot ce mișcă. Asta fac și cu LHC, dar la cea mai mare scară posibilă. Dacă se vor descoperi noi forțe prin metoda asta, deși mă îndoiesc, ele nu vor fi valabile pentru orice atom din universul astă? Și dacă da, nu e puțin aiurea să construiști o chestie enormă pentru a studia niște lucruri infime?

PS: La mulți ani EVNO, pe 15 a fost și ziua ta. Cadou nu ți-am luat, dar promit că am să-ți fac o surpriză în curând.

B’estFest 2008, un festival cu multe nume pe multe afişe, grăbit şi dezordonat ca o maşină de tuns iarba.
4 iulie: Alanis e învinsă de apropierea nopţii şi se lasă pradă somnolentei. Cypress Hill adună public curat. Eu adorm pe un genunchi străin. Mă trezesc având în faţă o parcare plină de pahare de plastic remodelate şi o scenă Dacia singuratică. Silent Disco atrage publicul ca un magnet sperios. Solistul OCS e prea mic de înălţime. Mă cert violent cu genunchiul şi urăsc două brunete. Am înţeles că Unkle rulled.

5 iulie: Ascult The Mood live. Sună foarte bine. Un stil curat britanic. Manics îşi fac treaba admirabil.

6 iulie: Sunrise Avenue au început frumos, dar nu am rămas să-i vad, fiindcă am uitat că sunt finlandezi. Manu Chao face un spectacol mai dinamic decât Furtado. Foarte bine.

Aftershock : Nu ştiu, puii mei. Am făcut tabele timp de 8 ore, şi mi-a plăcut. Am ieşit 6 minute să văd atmosfera Primal Fear şi a fost mai mult decât aşteptam. Ce public frumos şi cât de beat! Cel mai prost e că la sfârşitul zilei un idiot foloseşte lapul de care am eu nevoie şi mă simt prost să-i spun că mai am de lucru şi faptul că îşi verifică mailul fix atunci şi acolo nu mă ajută. Ne îmbrăţişăm la plecare. Sper să ne vedem la Metallica. O senzaţie strenie de inutilitate. Mă hotărăsc să renunţ la ostilitatea cu care mă ţin legată de scaun să termin treaba. Nu merită efortul. Mai îmbrăţişez câteva persoane, mai mult tipi, că fetele mă urăsc. Hai naibii acasă, unde e somnul cald.

Metallica: Ce de ploaie într-o singură zi. Nu purta top mulat într-o zi în care nu ai verificat starea vremii. Adina e suspicioasă. E sigură că topul meu e acolo doar pentru că e concert rock. Protestez râzând. Bineînţeles că nu.. Creaţa îşi dă cu părerea că trebuia să primim tricouri ; spre exemplu, eu nu pot să lucrez în topul ăla. Jes, you think?! Jandarmii au aceeaşi părere. Bine că toarnă! Pun pelerina. Un rotunjor adorabil mă roagă să-i vând pelerina. Fratele meu, dacă ai şti ce bucată mică de top e sub pelerina asta, ţi-ai face cruce şi mi-ai da şi sacul tău de gunoi. Zip it! Un concert profesionist. Sunet foarte bun, prestaţie generoasa, un ecran deştept în spatele scenei..fă maraton în youtube, că eu nu folosesc cuvinte potrivite să descrie Metallica în concert. Păcat că a plouat.

Lenny Kravitz: Nu ştiu, nu ascult. Am făcut cadou invitaţiile. Voi merge în Rai pentru asta. Am dormit pe un genunchi de Adina. A ieşit bine concertul, publicul a fost încântat şi…a fost drăguţ.

Iron Maiden: Azi am avut chef de treabă. În sfârşit. Dar e pe timpi. Până vine pinguinul. După aia, în public, sugarcube, la VIP, unde îţi e locul! M-a încântat trupa asta, deşi nu e genul meu, dar mi-a plăcut că am stat mult în public pe gazon, singură. Mi-am amintit cum e să fii spectator. Dar e mai mişto să nu fii. Îţi mulţumesc, Dan, pentru că ai furat pentru noi: pizza, chips, kiwi, cola, bere, portocale mici care semănau cu mandarinele..şi pentru că îmi săruţi mâna! The Mood au făcut deschiderea.

Munte. 7 zile de dormit în cabană şi de mâncat, un traseu amărât, frică de urs pe parcurs.

În Bucureşti, cald. Maraton de filme. Am renunţat la Stufstock 6. Îmi pare puţin rău.
Ascultă.

*