O vara cum nu va fi alta.

George Dalaras, 2 mai. Intotdeauna e loc de noi.

Am avut AC/DC la Bucuresti pe 16 mai. Un monolit in lumea Gaga:)

Goran Bregovic pe 20 mai. Un concert de nunta si de inmormantare, dat in gradina din spatele casei. Nasii si cumetrii sa pofteasca in capul mesei.

Paul Ank, 1 iunie. Sa dam drumul petrecerii!

Bob Dylan, 2 iunie. Romanul adolescentului miop, dupa 30 de ani.

Eric Clapton, 11 iunie. Peste 8000 de scaune. In rest, muzica.

Elton John, 12 iunie. Peste 6000 de scaune. In rest, praf si soare.

Aerosmith, 18 mai. Un concert exact ca in cluburi…O fotografie nu strica.

Sonisphere, 25 – 27 mai.

Fii gata sa scrii istorie. In Sofia, the big 4 au urcat pe aceeasi scena la invitatia Metallica. Si daca ai ratat Sofia, poate ai prins un loc in cinematograf, caci intr-un an atat de frumos, am avut posibilitatea sa vedem concertul din Sofia live intr-un cinematograf din oras.

Daca astepti ploaia din 2008, de pe Cotroceni, e posibil sa ai noroc. Metallica revin in Bucureshit, si aduc dupa ei si norii.

Vineri te poti ruga la Sf. Petru ca Manowar sa nu aiba norocul de anul trecut, si sa reziste instalatia electrica.

Iar duminica, inainte de inca o saptamana la birou, fii pregatit sa iti tii gura cascata.

Enjoy!

Se anunta un ’10 plin, in care vor fi indeplinite promisiuni mai vechi.
AC/DC vor urca pe o scena in Bucuresti (promisiune facuta de One Event in urma cu 1 an, indeplinita de D&D anul acesta).
Metallica revine (promisiune facuta in urma cu 2 ani), sub afisul Sonisphere, alaturi de Slayer, Anthrax si Mastodon.
B’estFest isi face incalzirea prin Faithless (remember ’07).
Rammstein creaza valuri in media (suntem gata pentru un spectacol de tip hardcore Lady Gaga?).
Sziget Festival isi tureaza motorul in garaj.
Clapton vinde cu gura inchisa.
Stewart se joaca de-a v-ati ascuns pe site-ul oficial (vine sau nu ?).

Intre timp, noi ne facem mari.
Gandeste-te la fidelitate. Unul dintre cele mai limitative sentimente, alaturi de teama de esec.
Sa incepem.

Ne-am propus in joaca sa plecam un Ungaria. Tunaru plin de incantare (cat de bine il contureaza ca lider acest entuziasm bolnav..), Criss cu gura mica, Andrei cu capul patrat si eu cu retineri, fiindca nu iesisem din tara pana acum, si pentru ca prefer Finlanda:).
Am mancat pe drum o gramada de biscuiti, sandwich-uri create de Tunaru si Hubba Bubba adusa de mine. Am lalait-o asa in jur de 16 ore pana in Budapesta, unde baietii au avut grija sa fie providerii de forinti si de mancare de la Burger King.
Inarmati cu o harta obtinuta de Ionut, 45 de forinti daruiti de 2 turisti germani lui Andrei, muuuulta nerabdare si 4 beri, am ajuns la poarta de acces a festivalului, unde am asteptat-o pe Nora, care nu a intarziat sa ne ureze bun venit.
Am cunoscut camera cu cele 40 de paturi de campanie, colegii de celula, dusul comun si…insula Obudai, ce are grija sa desparta cu haz Buda de Pesta. Cortistii erau pe drum dinaintea noastra, asa ca a trebuit sa ne punem pe treaba serios, sa facem un scurt training in maghiara (bozmeg?) si sa avem parte de o primire oficiala in Boat House, cu cea mai ieftina bere de pe insula si o multime de alte combinatii alcoolice. L-am cunoscut pe Peter, un pusti de 19 ani cu aripi artificiale, prea mult tupeu, cu un sentiment strain de impersonare a lui Lennon si care o placea pe Criss. Mai erau Anette, un soi de Corina lor, Rita, Bartek si alte nume pe care nu mi le amintesc. A fost prima seara in care echipa noastra a luat-o pe ulei, dar nu mai mult decat a lor.
Luni am inceput lucrul. Eram singurii romani, si, in plus, voluntari. Asta ne facea iremediabil unici. Dupa ce Tunaru si Andrei au avut grija sa stie toti cine suntem noi (sau ei:P). Si-au facut relatii (printre fete), si speram sa participam la Peninsula in 2010:).
In prima zi am dat buzna in Auchan, si am mancat ditai puiul toti patru, foarte ieftin. Am luat ce puteam duce pe insula si ne-am intors in ceea ce urma sa devina locul in care noi patru ne-am vazut in chiloti: cladirea Killtec. Au urmat zile nebune in care nu ne vedeam prea mult, insa indeajuns pentru un tur scurt al Budapestei pe inserat, cu un ghid local cam aerian (Peter).
Apoi a urmat inceputul nebuniei: zeci de mii de oameni intrau pe insula in fiecare zi, ce aveau nevoie de ghiduri ale festivalului, explicatii, harti, raspunsuri, zambete, bautura, sex, drugs and rock’n'roll. Noi am dat numai ce scria in fisa postului (mai putin Tunaru).
Ca parte din echipa Sziget In..

Ce faci pe 17 iunie?
Dupa 15 ani si 2.000.000 euro se deschide Teatrul de Vara din Herastrau, ce va gazdui Gogol Bordello. O deschidere marca tiganeasca autohtona. Taraf des Haidouks, cea mai desteapta forma de a face cunoscuta cultura unei minoritati aruncate in gropile de gunoi ale oraselor Romaniei. Taraful Haiducilor sunt aia care canta Bartok la tambal si acordeon, care stiu franceza mai bine decat romana si care se bat pe umar cu Johnny Depp. In urma cu cateva zile, s-a anuntat schimbarea locatiei Gogol Bordello de la Arenele Romane la Teatrul de Vara Herastrau. Pentru ca Taraf des Haidouks concerteaza in Romania 1 data pe an. Si pentru cunoscatori asta e foarte putin.
Ajde Jano! (East meets East, Nigel Kennedy & Kroke Band)

Hello, Romania!
Un inceput de vara usor deviat.
Un Bucharest Rock Arena cu un cap de afis care nu stie unde se afla Romania. Mii de fani dezamagiti ce si-au eliberat frustrarea energia fix in teasta celor care le-au vandut fericirea. O plasa de zile mari demascata prea devreme. Bineinteles ca partenerul roman nu a stiut nimic…in mod ciudat, desi naivitatea nu implica prudenta, aceasta a existat sub forma a numai 10.000 € virati in conturile partenerului israelian. Bineinteles ca dintr-un parteneriat romano-israelian a pierdut al treilea jucator. O teapa de zile mari care a lasat o umbra fada deasupra One-Event si a TicketPoint/Diverta. Atat.
Un Depeche Mode cu constipatie, anulato-suspendato-amanat pentru iulie sau septembrie. Un E-Magic cu strategie plina, completa, atent construita.
In program:
Un B’estfest cu play-list-uri bunicele si o Madonna prinsa sub mici suspiciuni (si-a rupt ceva? Isi amana concertul?).
Intre timp:
Do u have manele music? No..where do I find it? On the street..everywhere..Really?..Thank you so much!
What kind the music is this? Hip-hop..Huh?..Eminem?..Yeah!!..That kind.. Wich is better: this one or this one?
What kind of music do they play? It’s folk…Aaaah..popular music..No..Ah..do they use only guitars?..I don’t think so..
Aaa..cine canta la “The spirit of Pink Floyd”?..Trupa care se numeste The Spirit of Pink Floyd..Aa..ma gandeam eu ca nu are cum sa vina Dave Gilmour sa cante in Romania..Ha-ha.
Hai, mah, zi-i ca vrei bilete la tipa care a cantat la Nightwish..Tarja Turunen..Da, aia!!
In the end, every person in the world wants voice and dignity and every person deserves them.
And nothing else matters.
ps: free karting in baneasa parking:)

B’estFest 2008, un festival cu multe nume pe multe afişe, grăbit şi dezordonat ca o maşină de tuns iarba.
4 iulie: Alanis e învinsă de apropierea nopţii şi se lasă pradă somnolentei. Cypress Hill adună public curat. Eu adorm pe un genunchi străin. Mă trezesc având în faţă o parcare plină de pahare de plastic remodelate şi o scenă Dacia singuratică. Silent Disco atrage publicul ca un magnet sperios. Solistul OCS e prea mic de înălţime. Mă cert violent cu genunchiul şi urăsc două brunete. Am înţeles că Unkle rulled.

5 iulie: Ascult The Mood live. Sună foarte bine. Un stil curat britanic. Manics îşi fac treaba admirabil.

6 iulie: Sunrise Avenue au început frumos, dar nu am rămas să-i vad, fiindcă am uitat că sunt finlandezi. Manu Chao face un spectacol mai dinamic decât Furtado. Foarte bine.

Aftershock : Nu ştiu, puii mei. Am făcut tabele timp de 8 ore, şi mi-a plăcut. Am ieşit 6 minute să văd atmosfera Primal Fear şi a fost mai mult decât aşteptam. Ce public frumos şi cât de beat! Cel mai prost e că la sfârşitul zilei un idiot foloseşte lapul de care am eu nevoie şi mă simt prost să-i spun că mai am de lucru şi faptul că îşi verifică mailul fix atunci şi acolo nu mă ajută. Ne îmbrăţişăm la plecare. Sper să ne vedem la Metallica. O senzaţie strenie de inutilitate. Mă hotărăsc să renunţ la ostilitatea cu care mă ţin legată de scaun să termin treaba. Nu merită efortul. Mai îmbrăţişez câteva persoane, mai mult tipi, că fetele mă urăsc. Hai naibii acasă, unde e somnul cald.

Metallica: Ce de ploaie într-o singură zi. Nu purta top mulat într-o zi în care nu ai verificat starea vremii. Adina e suspicioasă. E sigură că topul meu e acolo doar pentru că e concert rock. Protestez râzând. Bineînţeles că nu.. Creaţa îşi dă cu părerea că trebuia să primim tricouri ; spre exemplu, eu nu pot să lucrez în topul ăla. Jes, you think?! Jandarmii au aceeaşi părere. Bine că toarnă! Pun pelerina. Un rotunjor adorabil mă roagă să-i vând pelerina. Fratele meu, dacă ai şti ce bucată mică de top e sub pelerina asta, ţi-ai face cruce şi mi-ai da şi sacul tău de gunoi. Zip it! Un concert profesionist. Sunet foarte bun, prestaţie generoasa, un ecran deştept în spatele scenei..fă maraton în youtube, că eu nu folosesc cuvinte potrivite să descrie Metallica în concert. Păcat că a plouat.

Lenny Kravitz: Nu ştiu, nu ascult. Am făcut cadou invitaţiile. Voi merge în Rai pentru asta. Am dormit pe un genunchi de Adina. A ieşit bine concertul, publicul a fost încântat şi…a fost drăguţ.

Iron Maiden: Azi am avut chef de treabă. În sfârşit. Dar e pe timpi. Până vine pinguinul. După aia, în public, sugarcube, la VIP, unde îţi e locul! M-a încântat trupa asta, deşi nu e genul meu, dar mi-a plăcut că am stat mult în public pe gazon, singură. Mi-am amintit cum e să fii spectator. Dar e mai mişto să nu fii. Îţi mulţumesc, Dan, pentru că ai furat pentru noi: pizza, chips, kiwi, cola, bere, portocale mici care semănau cu mandarinele..şi pentru că îmi săruţi mâna! The Mood au făcut deschiderea.

Munte. 7 zile de dormit în cabană şi de mâncat, un traseu amărât, frică de urs pe parcurs.

În Bucureşti, cald. Maraton de filme. Am renunţat la Stufstock 6. Îmi pare puţin rău.
Ascultă.

*

Anul acesta, voluntarii B’estFest şi B’estFest AfterShock activează două zile din patru. O zi e dedicată activităţilor de susţinere a evenimentului şi o zi simplei condiţii de spectator. Stau că mai-marii mărilor privind zglubiliticii cu gâtul moale. În celelalte două, plătesc pentru a..sta activ. Dacă eşti în locul lor, îţi urmăreşti interesele: ce şi când vrei să vezi. Şi pe ce scenă. Îţi aminteşti plăcut pe YouTube cum s-au înfrăţit Manson şi Cooper anul trecut. În fond, e singurul moment pe care l-ai prins şi a fost cel mai important..te bucuri puţin că s-a întâmplat în România. Între timp, un cineva care are grijă de sufletul tău îţi dă un link care să îţi explice fără vorbe de ce B’Estivalul nu mai e B’Estival. Ci B’estFest. Înţelegi. Apoi îi dăruieşti cu multă dragoste linkul cu tamponul anti-viol. Şi te simţi mai mulţumită decât ieri. Sunt gânduri greoaie în cap legate de licenţa ta frunzărită, dar speri, fiindcă asta ai învăţat şi tu să faci. De la primul examen. Şi prima restanţa. Ce-ţi mai doreşti tu? Să termini licenţa într-o formă de bun-simţ la timp. Să te bucuri de cele două zile. Să promovezi examenul. Să nu afli niciodată de ce ON e fantoma facultăţii. Să profiţi de ultima tabără gratis dăruită de stat (şi de A.S.E.). Apoi să mori pe plajă. Fiindcă ar fi inutil să-ţi doreşti un job în August. Unul care să îţi dea două săptămâni libere în septembrie pentru cele 16 restanţe. 16, ca şi anul trecut. Poţi face acum ceea ce ai făcut atunci. Să joci fotbal ca Turcia. Dar nu cu Germania. Apoi să treci în anul trei, din nou. Şi să începi licenţa mai devreme. A, şi da! Să nu mai existe mame cu vârste sub 16 ani. Din octombrie ai visuri mai mari. Până atunci, stai legat. Îţi povestesc despre B’estFest.